Se afișează postările cu eticheta rochii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rochii. Afișați toate postările

sâmbătă, 17 martie 2018

Care este cea mai scumpă rochie de mireasă din lume și cât costă ea

Aproape că nu există femeie care să nu se fi visat încă de mică în rochia de mireasă cea mai frumoasă din lume și, dacă se poate, cea mai scumpă. Foarte puține reușesc să-și și îndeplinească întocmai visurile. Ceea ce înseamnă că totuși există femei care și le îndeplinesc. Adică reușesc să trăiască magia momentului nunții îmbrăcate în rochii de mireasă extrem de scumpe, în valoare de sume la care cei mai mulți dintre noi nici măcar nu putem visa.

Cu toate acestea, cea mai scumpă rochie de mireasă din lume încă nu are o... mireasă! Numită ”Diamond Wedding Gown”, rochia de mireasă care are onoarea de fi numită cea mai scumpă din lume, cu o valoare de peste 8 milioane de euro, este împânzită de diamante care însumează nu mai puțin de 150 de carate. Aceasta a fost creată de designerul Rene Strauss și este expusă la hotelul Ritz-Carlton Marina del Rey, din California, unde își așteaptă mireasa.

A doua cea mai scumpă rochie de mireasă din lume a fost creată în 2006 de japonezul Yumi Katsura. Numită ”White Gold Diamond Wedding Dress”, rochia este decorată cu peste 1000 de perle, cu pepite de aur și cu diamante de aproape 9 carate și costă 7,5 milioane de euro. Nici această rochie nu și-a găsit încă mireasa.

O altă rochie de mireasă extrem de scumpă este creația celebrei Vera Wang. Aceasta a creat o rochie de mireasă epică, decorată cu 2009 de pene de păuni. Nu e de mirare că prețul la care este evaluată rochia de mireasă a Verei Wang este de 1,5 milioane de euro, așadar! Deocamdată, nici această rochie de mireasă nu și-a găsit încă mireasa potrivită, fiind creată pentru Expoziția de Nunți din Nanjin, China.

În schimb, o rochie de mireasă care a luat deja parte la o ceremonie a căsătoriei este cea purtată de Kim Kardashian la nunta sa cu Kanye West, în 2014. Prețul rochiei de mireasă purtată de Kim a fost de 400.000 de euro, fiind creația designerului Riccardo Tisci.

Moștenitoarea imperiului Swarowski, Victoria Swarowski, s-a căsătorit cu alesul inimii sale, Werner Mutz, purtând o rochie de mireasă decorată cu nu mai puțin de 500.000 de cristale. Această rochie extravagantă a costat 800.000 de euro și cântărea 46 de kilograme, având o trenă de șase metri și un voal de opt metri.

vineri, 28 noiembrie 2014

Cum sa porti adidasi Adidas ca o vedeta

Vedetele sunt cele care dau tonul in moda. Asa se face ca, daca o celebritate gaseste o combinatie vestimentara iesita din comun, sunt sanse mari sa fie copiata imediat, iar gaselnita sa faca inconjurul lumii. Probabil asa au luat nastere si cele mai nastrusnice combinatii de adidasi Adidas, asortati la alte tinute decat cele sport.

Strazile din lumea intreaga au fost luate cu asalt de domni si domnisoare care au gasit de cuviinta sa asorteze adidasi Adidas la tinute casual-chic, departe insa de a fi sport. Iar combinatiile s-au dovedit a fi foarte reusite, trendul tenisilor si al adidasilor asortati la haine din sfera glam, office si chiar eleganta luand tot mai multa amploare.

Care sunt cele mai frecvente combinatii cu adidasi sau pantofi sport Adidas?  Cele cu pantaloni eleganti, conici si un palton supradimensionat. Bineinteles, foarte cool si populare sunt si combinatiile cu pantaloni din (imitatie de) piele, cu acelasi palton XXL. Cele doua tipuri de combinatii merg de minune in special fiindca se pastreaza o unitate din punct de vedere cromatic: adidasii Adidas alesi sunt albi sau alb/negru, deci foarte simpli, iar piesele vestimentar se incadreaza, la randul lor, in sfera tonurilor neutre, fiind preferate griul, albul, negrul, cremul, bleumarinul, maronul.

Destul de des intalnita este si combinatia de adidasi si rochii lungi, din materiale lejere, numai bune pentru o iesire la cumparaturi sau o intalnire „intre fete”. In acest caz, adidasii preferati sunt discreti si seamana mai degraba cu o pereche de tenisi. Totusi, domnisoarele mai nonconformiste au indraznit sa asorteze adidasii si la fuste office, purtate in combinatie cu un pulover lung si acelasi palton supradimensionat. Si in aceasta situatie, incaltamintea este cat se poate de discreta.

Cele mai spectaculoase combinatii raman cele care nu respecta nicio regula si sunt dictate strict de neconventionalitate purtatorului sau a purtatoarei.